When you reach six feet under, you should sell!

Ma gandeam la cum vine treaba asta din titlu, daca tot am inceput sa zic ceva in primu’ post: moartea vinde. Sau, ca sa fiu si mai precis, popularizeaza. Cand urla media despre cutare, care taman s-a dus, e o miscare foarte interesanta de recul: lumea incepe sa caute, sa afle, sa discute.

A murit robu’ lui Dumnezeu, Arapasu? bai, bine ca nu era microbist declarat, ca Ioan Paul al Doilea, ca nu-l mai ierta nici presa sportiva. S-a dus Motzu’ Pit(t)is? Tot melteanu’, cu masonu-n gura. A dat ortu’ popii Octavian Paler? S-a izbit lumea taman in ,,Avem timp”; cre’ca am citit chestia aia, frumoasa si mergatoare la inima chipereasca, ad nauseam: prin statusuri, prin semnaturi pe mail si pe forumuri, prin profiluri de dating, prin armata de pepeteuri pe care se incapataneaza maica-mea (noi citindu-l de ceva mai multa vreme) si altii sa mi le trimeata. S-a amestecat cu soseaua Laura Stoica? Da-i cainat, taicule, freaca ,,Un actor grabit” pe huburile romanesti, de s-au speriat si aia, saracii.

Pe la roacherii mei, nu mai vorbesc: RIP Chuck, RIP Dime, RIP Kurt, RIP Valfar, refren; s-a petrecut sa vie ziua-n care-a murit Schuldiner (ala de la Death, il stiti voi) si sa se revolte un cunoscut ca, in loc sa se faca proiectii in LMC cu el si cu ai lui, cineva organiza un concert de gotice, simfonice si melodice.
( Inca mai astept ceva similar pentru Anca Parghel, da’ parca-mi spune ceva ca nu-i cazu’. )

E normal sa fie totu’ vremelnic si e de asteptat ca oricine, indiferent de ce e, sa se supuna regulii asteia. Am vrea sa-i mai tinem langa noi, sau sa-i aducem la sufletelu’ nostru, daca i-am descoperit tarziu. Traim in trecut, ne pierdem in speculatii a propos de ce-a fost acum niste decenii, cand noi habar n-avem ce-a fost acum un secol-doua si, in general, frecam pula cu atata daruire pe seama unor chestii fara rost, incat ma-ntreb ce-ar putea ai nostri [si ma refer aici la orice grup] sa faca traind ceva mai mult ,,in the moment”. Mi-ar placea sa vad asa ceva.